Terapie de cuplu

Eşti nemulţumit/ă de relaţia cu partenerul/a? De la o vreme nu vă mai înţelegeţi ca la început? Vrei ca lucrurile să meargă mai bine?

Prietenii au mereu sfaturi de-a gata în aceste situaţii. De multe ori însă, recomandările lor nu sunt de ajutor. Oricât de bine inteţionaţi ar fi. Şi asta pentru că fiecare dintre noi avem propriile convingeri legate de cum ar trebui să funcţioneze o relaţie de cuplu. Fiecare avem propriile trăsături, dorinţe şi limite. Toate aceste caracteristici sunt reflectate în sfaturile pe care le dăm celorlalţi. De aceea sfaturile pe care le oferim sunt adesea mai potrivite pentru noi decât pentru ceilalţi.

Cum îţi ajută terapia relaţia

În psihoterapia de cuplu problema se pune altfel. Psihoterapeutul nu va da sfaturi. Mai întâi el face o evaluare psihologică a cuplului. Te va evalua pe tine, pe partener/ă, precum şi interacţiunea dintre voi. Apoi, va folosi rezultatele evaluării pentru a vă ajuta să stabiliţi o listă de probleme şi obiective.

Acum poate începe intervenţia. Odată clarificate nemulţumirile, impreună cu terapeutul, puteţi învăţa cum să readuceţi mulţumirea şi bucuria în cuplu. Înţelegerea şi acceptarea reciprocă. Sprijinul. Puteţi învăţa cum să treceţi peste blocaje şi conflicte. Veţi şti şi cum să evitaţi din timp spirala conflictelor şi să identificaţi punctele slabe ale relaţiei.

După cum vezi, în terapia de cuplu se pune mult preţ pe caracteristicile, dorinţele şi convingerile tale şi ale partenerului/ei. Asta face succesul terapiei mult mai probabil. Soluţiile sunt personale, sunt pentru voi.

Câteva situaţii în care terapia de cuplu funcţionează

Mai jos ai o listă cu câteva din situaţiile în care psihoterapia îţi poate ajuta relaţia

  • Conflicte frecvente
  • Blocaje – disensiuni pe care nu reuşiţi să le depăşiţi şi care creează tensiuni
  • Gelozie excesivă
  • Abuz – emoţional, fizic, de alcool
  • Infidelitate
  • Avort
  • Decesul unui copil
  • Naşterea unui copil

Dacă te confrunţi cu oricare din aceste probleme sau pur şi simplu crezi că relaţia ta ar avea de câştigat în urma terapiei programează acum o consultaţie.

P.S.

Dacă sunteţi în aşteptarea primului copil, puteţi beneficia de cursul de educaţie prenatală oferit împreună cu partenerii noştrii de la vinebb (pentru detalii click aici)

Share