Psihologia vârstelor (adultul, copilul şi adolescentul)

Adultul are formată o structură internă proprie, care în timp a dezvoltat o rezistenţă la problemele uzuale. Mai mult decât atât adultul a dezvoltat strategii de adaptare la situaţiile de mediu şi de cele mai multe ori ştie să se apere de factorii nocivi sau dăunători. Când aceste mecanisme defensive dau greş, sau nu sunt destul de puternice apar problemele. Astfel, psihoterapia pentru adult este un proces profund de modificare cognitivă, comportamentală şi afectivă la un individ “construit deja”. Este un proces de ajustare, de reglare sau pur şi simplu de eficientizare a mecanismelor defensive sau a sistemului cognitiv.

În perioada adolescenţei individul are de îndeplinit o sarcină majoră: de a-şi crea o identitate stabilă şi de a deveni un adult matur, complet şi productiv. Adesea, copleșit de așa numitele „sarcini ale dezvoltării” adolescentul poate deveni mai vulnerabil și mai reactiv la factorii socio-culturali, la presiunile mediului, și totodată cu o imagine de sine mai fragilă.

Copilul, indiferent de vârstă este un individ în formare. El încă nu are reguli personale definite, nu face o clară şi conştientă diferenţiere între bine şi rău. Copilul învaţă şi experimentează în permanenţă. Încearcă să copieze şi să aplice modelele pe care le vede în jurul său. Din acest punct de vedere, diferenţa majoră între psihoterapia adultului şi cea care se adresează copilului constă în noţiunea de învăţare sau de întărire a conduitelor adaptative care vor interveni în dezvoltarea cognitivă, afectivă şi comportamentală.

Desigur în intervenţie există şi diferenţe de formă şi conţinut. Pentru un adult psihoterapia foloseşte aptitudinile cognitive dezvoltate(gândirea abstractă, atenţia, concentrarea…), experienţa de viaţă, sau nevoia conştientă de mai bine. La copii, cel puţin sub 11 ani, înainte de formarea gândirii abstracte vom folosi alternative potrivite vârstei. Astfel, fie că vorbim de curiozitate şi dorinţa lor de a descoperi lucruri noi, fie că vorbim de ataşament şi dorinţa de similitudine cu părinţii, pentru copii vom folosi poveşti, jocuri sau exerciţii… şi un parteneriat cu părinţii!

Adolescenţii, datorită cadrului confidențial, se vor simți în largul lor, acceptați și respectați. Cabinetul este locul unde sub îndrumarea psihologului își pot analiza, sau înţelege mai corect trăirile, experienţele de viaţă, relațiile cu ceilalți, stilul de comunicare, drumul profesional şi orientarea în carieră.

Consilierea psihologică le deschide drumul conștientizării, al autocunoaşterii și a modului în care să-și folosească resursele interioare, pentru a obţine o mai bună adaptare la viaţa cotidiană și le va întări încrederea în propria persoană.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală oferă adolescenţilor un mediu de dezvoltare activă unde învaţă cum să treacă peste perioadele dificile cu care se confruntă (despărţiri, frici, fobii, timiditate, depresie…) pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere emoţional şi social relaţionând mai bine cu cei din jur.

Cum ne ajută psihoterapia pentru copii?

Obiectivul principal îl reprezintă identificarea şi modificarea comportamentelor dezadaptative sau patologice ale copilului cu scopul de a i se restitui autonomia şi de a-i întări funcţiile organizatorice ale personalităţii.

Mai mult decât atât, achiziţiile copilului pe parcursul psihoterapiei este nevoie să fie susţinute şi continuate acasă de către părinţi. Este important astfel ca părintele să fie implicat în procesul psihoterapeutic în mod activ, învătând şi el împreună cu copilul.

Este nevoie deci a-i învăţa şi pe părinţi metode eficiente, prin care îşi pot îmbunătăţii interacţiunea cu copilul. Să învăţaţi să utilizaţi metode prin care să reduceţi controlul exercitat şi să modelaţi propriile strategii eficiente de adaptare.

La început de drum:

Comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive, cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii.

În relaţia părinţi-copii, fiecare influenţează şi este influenţat în procesul comunicării. Problema comunicării cu copiii nu este mai puţin complexă decât cea cu adulţii, chiar uneori mai greu de realizat şi mai complicată. Pentru realizarea unei relaţii eficiente cu copiii voştri, este necesară cunoaşterea stadiilor de dezvoltare a personalităţii, mai precis, trebuie să cunoaşteţi ce se întâmplă în viaţa copilului în perioadele de criză cu care se confruntă. Fiecare trecere de la o etapă la alta este o criză. Părinţii care trec de la o etapă la alta în viaţă se confruntă şi ei cu anumite crize.

Cele mai comune probleme la copii – Cand este momentul sa intervin?

• tulburări anxioase (anxietate de separare, frica de întuneric, “timiditate excesivă” etc)
• tulburari de somatizare (dureri şi simptome fiziologice reale, cu cauză psihică)
• randament şcolar slab, eşec şcolar şi/sau dificultăţi de învăţare, abandon școlar
• probleme de adaptare şi integrare în grădiniţe sau şcoli
• dependenţa de TV şi internet (I.A.D.)
• tulburări de ataşament
• tulburări de limbaj
• depresia
• timiditate excesivă
• conflicte familiale (divorţul parinţilor, probleme de relaționare cu părinții, gelozia între frați, apariția unui nou copil în familie)
• tulburări de comportament: agresiune fizică, agresiune verbală, distrugerea obiectelor, automutilare, negativism, minciună, furt
• hiperactivitate, atenție redusă (deficitară), ADHD
• solicitarea continuă a atenţiei, accese de isterie şi furie, comportament repetitiv, stereotipii, ticuri diverse (rosul unghiilor, clipit frecvent…)

Află mai multe detalii despre ce poţi face pentru copilul tău sau programează o consultaţie acum la telefon 0734 865 688.