Se întâmplă uneori să vedem că persoanele dragi, sau apropiate nouă suferă, sau pur şi simplu nu sunt bine. Din afară este uşor să observăm că sunt prea implicaţi într-o anumită problemă şi că această implicare emoţională le diminuează de multe ori capacitatea de a rezolva problema. Ştim că puţină detaşare ar fi bună, dar parcă nu contează nimic din ce spunem. Iar îndemnuri de genul „gândeşte pozitiv” sau „las’ că va fi bine” par să-i enerveze şi mai mult.

Putem observa o problemă personală (legată de singurătate, o relaţie toxică, cu probleme sau eşuată, o stare de doliu, pur şi simplu lipsa generală de chef, insomnie, stări de anxietate…) sau prietenul/prietena se poate plange despre o problemă legată de serviciu (concentrare deficitară pe sarcini, atenţie scăzută, diminuarea capacităţii de memorare…).

Indiferent de situaţie în calitate de prieteni putem fi alături de ei, le putem oferi suport, încredere şi în mod cert, faptul că un prieten are probleme nu ne va îndpărta de el. Putem să îi atragem atenţia că este prea implicat emoţional, putem explica felul în care am aborda noi această problemă sau cum am auzit că au rezolvat alte persoane probleme similare.

Desigur, nu seamănă o persoană cu alta şi problemele nu sunt identice, dar prezentând mai multe soluţii aparţinând altor persoane, prietenul în cauză poate observa alte moduri de a gândi o problemă similară. Aceste demersuri nu au rolul de „a gândi pozitiv” în sensul că şi alţii au trecut pe aici şi că „totul va fi bine”. A prezenta alte moduri de gândire ale unei situaţii presupune a arăta prietenului nostru că o abordare mai „raţională” a problemei, creşte şansa de a o rezolva. O problemă poate fi abordată în mai multe moduri, astfel încât centrarea pe a căuta o soluţie este mai utilă decât centrarea pe supărarea că problema există.

Însă ajutorul nostru prietenesc poate merge doar până la un anumit punct. Uneori persoana implicată într-o problemă simte că nu poate să meargă mai departe, sau că nu are rost să mai facă vreo mişcare, sau că nu mai vrea nimic de la ea de la ceilalţi şi tinde să se izoleze. Poate fi doar o frică foarte puternică de a merge mai departe (să nu dea greş, să nu facă o impresie proastă, să nu râdă lumea de ea etc).

Din acest moment este nevoie de mai mult decât de modele. Este nevoie de schimbare. Nevoia de a schimba modul de gândire, de a schimba comportamentele (de izolare, de renunţare), nevoia de schimba mecanismele de apărare depăşite cu unele noi, adaptate problemelor actuale, sau este nevoie să înveţe strategii noi pentru rezolvarea de probleme. În acest scop este util să se adreseze unui psiholog, psihoterapeut care să identifice cauzele care generează problema şi să construiască împreună strategii de ieşire din situaţie şi de rezolvare a problemei.

În calitate de prieten nu poţi programa o şedinţă de psihoterapie pentru altcineva. Una din condiţiile obligatorii pentru terapie, este aceea că persoana trebuie să îşi dorească schimbarea şi în consecinţă să îşi dorească să vină la cabinet. Asta presupune să pună mâna pe telefon, sau să deschidă e-mailul şi să facă primul pas: o programare. Însă îţi putem oferi un avantaj, prin care să facilitezi persoanei dragi ţie decizia de a apela la psiholog:

 

Descarcă şi printează cuponul » 

 

înmânează-l persoanei şi de acolo mai departe, decizia îi aparţine.