Ateliere, Cursuri, Traininguri
Psihologia nu trebuie confundată cu o disciplină clinică, al cărei rol este acela de a repara ceva. Prin psihoterapie ne adresăm persoanelor care au într-un anumit moment al vieţii o problemă emoţională, comportamentală sau pur şi simplu o problemă de viaţă din care simt că nu mai pot ieşi. Dar psihologia înseamnă mult mai mult. Este o stiinţă care ajută la formarea şi dezvoltarea unei persoane prin autocunoaştere, formarea de aptitudini şi are ca scop final îmbunătăţirea calitativă a vieţii.
Pentru a putea aduce “psihologia” ca stiinţă cât mai aproape de publicul larg am început să creăm ateliere, cursuri şi traininguri prin care să ne adresăm persoanelor care îşi doresc mai mult de la ei. Ne dorim ca prin aceste activităţi să vă oferim informaţie ştiinţifică într-un un mod accesibil, pragmatic şi într-un context social plăcut.
LISTA DE CURSURI DISPONIBILE
Training Inteligenţă Emoţională (click pentru detalii)
(Training realizat în colaborare cu Training One)
următorul curs: 20 Mai 2017
Curs de Abilități Sociale (click pentru detalii)
(Curs realizat în colaborare cu ATDIS)